Contextul Conferinței Naționale de Construcții Metalice

Conferinţele Naţionale de Construcţii Metalice au debutat în 1973, la Timişoara, la iniţiativa academicianului Dan Mateescu, devenind, de-a lungul timpului, o prestigioasă tradiţie universitară, cu un caracter de înalt profesionalism în România.

Beneficiind de participarea semnificativă a unor invitaţi de renume din străinătate, aceste conferinţe au costituit un prilej de întâlnire a specialiştilor din domeniul construcţiilor metalice (universitari, cercetători, proiectanţi şi executanţi din industria de profil), jucând astfel un rol important în transmiterea ideilor inovatoare, a performanţelor ştiinţifice şi tehnice, constituind, în acelaşi timp, oportunităţi pentru schimburi de idei şi dezbateri fructuoase. S-a realizat, astfel, racordarea la noile schimbări legislative tehnice, precum şi la tematicile de cercetare-proiectare europene, iar aceste reuniuni s-au bucurat de succes şi recunoaştere mereu în creştere.

În noiembrie 2013, la ediţia a 13-a a Conferinţei Naţionale de Construcţii Metalice, organizată de către Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, s-a propus ca această manifestare să se desfăşoare o dată la doi ani, pe un traseu itinerant, între facultăţile de construcţii de tradiţie din România. În acest context, după Bucureşti, cea de a 14-a ediţie, din noiembrie 2015, s-a desfăşurat la Cluj, sub genericul "Construieşte cu Steel", în organizarea Facultăţii de Construcţii, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.

Următoarea ediţie, cea de-a 15-a, va avea loc la Iaşi, în perioada 16-17 noiembrie 2017. Onoarea de a fi gazdă şi organizator îi revine Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi", Departamentul Construcţii Civile şi Industriale.

Dorim ca cea de-a 15-a Conferință Națională de Construcţii Metalice să constituie o punte de legătură dintre prezentul şi viitorul construcțiilor metalice în România. Acest eveniment va constitui un prilej pentru promovarea activității şi realizărilor dumneavoastră, pentru stabilirea de relații cu specialiști din țara noastră şi din străinătate, precum și cu persoane responsabile de activitatea asociațiilor, firmelor şi companiilor din domeniul construcțiilor metalice, cât și pentru a contacta direct factorii promotori ai celor mai recente invenții şi inovații din domeniu. 

Invitaţi speciali

Prof. univ. Ioannis VAYAS

National Technical University of Athens, Greece

Prelegere: "Forensic Engineering. Analysis of structural failures"

Prof. univ. Hon. André PLUMIER

University of Liège, Belgium

Prelegere: "Design of Hybrid Steel-Concrete Structures"

Conf. univ. Anatolie TARANENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei din Chişinău, Republica Moldova

Prelegere: "Steel Frame Structures with Variable Cross-Section: Overview in Republic of Moldova"

Acad. Prof. univ. Dan DUBINĂ

Universitatea Politehnica din Timişoara, România

Prelegere: “Interactive Buckling of Thin-Walled Steel Members“. Past and present contributions of “Timişoara School“ of Structural Stability

Înscrie-te şi tu!

Talon de Participare

Parteneri

Noutăți

Extindere termen

1 septembrie 2017 - extinderea termenului de trimitere a lucrărilor ştiinţifice la conferinţă....